De multe ori persoanele varstnice nu au la cine sa apeleze în situații de urgență, în momente critice din punct de vedere medical.
La nivelul localității noastre avem persoane singure cu diverse afecțiuni ce petrec foarte mult timp în casă, iar în cazul unei urgențe sunt în imposibilitatea de a cere ajutorul.
Pentru a veni în sprijinul acestei categorii de persoane, Primăria Dobroești se va alătura programului național „Butonul roșu” prin care vâstnicii sunt monitorizați gratuit și li se vor acordă îngrijiri medicale.
Cetățenii care se vor incadra în prevederile legale vor primi câte o brățară și un telefon mobil. Aceste dispozitive îi vor ajută să ia legătura cu persoane pregătite să le acorde îngrijirile necesare.
Cum funcționează „butonul roșu” ?
Atunci când simt că au o problemă, oamenii apasă butonul și intră imediat în legătură cu o persoană pregătită să îi ajute.
Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Dobroești va gestiona implementarea proiectului la nivel local.
Starea de sănătate a persoanelor vizate, precum și nivelul de venituri ale acestora vor reprezenta două dintre criterile de bază pentru includerea în cadrul proiectului.
Dispozitivele vor ajunge la beneficiari cu ajutorul poștașilor.
Proiecte similare s-au implementat la nivel european și în Franța.
6 octombrie 20226 octombrie 2022