Comunitatea chineză din România strânge donații de la oamenii de afaceri pentru a cumpăra măști și ochelari de protecție necesari medicilor. Până acum s-au strâns peste 300 de mii de lei, bani suficienți pentru aproximativ 20 de mii de măști. Materialele sanitare ar putea ajunge săptămâna viitoare în țară și vor fi donate medicilor din spitalele de boli infecțioase din București.
Jin Wei locuiește de peste 20 de ani în România. Are împreună cu familia o afacere și simte că țara noastră este a doua lui casă. De aceea, nu a putut să treacă pasiv peste acest moment de grea încercare. A început să strângă donnatii pentru medicii români și i-a mobilizat și pe alți antreprenori chinezi.
Alături de el a venit întreaga comunitate de oameni de afaceri chinezi din România. Și, în două zile de când au început să strângă bani, s-au adunat peste 300 de mii de lei.
Cele 20 de mii de măști N95, speciale pentru personalul medical, vor ajunge în România la începutul săptămânii viitoare și vor fi donate medicilor de la cele două spitale de boli infecțioase din Capitală, Victor Babeș și Matei Bals.
Comunitatea chineză din România caută acum cea mai bună soluție pentru transportarea produselor sanitare, astfel încât donația să ajungă în cel mai scurt timp în spitale.
China a venit zilele trecute în sprijinul Italiei. Beijingul a decis să trimită în peninsulă, în regim de urgență peste 100 de mii de măști și 20 de mii de combinezoane de protecție.
Sursa: TVR