Deoarece înțelegem faptul că de cele mai multe ori programul dumneavoastră de lucru coincide cu cel al instituției, fiind necesare învoiri de la serviciu sau chiar obținerea unor zile din concediu de odihnă special alocate pentru rezolvarea treburilor administrative, începând cu data de 24.10.2019, alături de personalul de la registratură, prin rotație, vă stă la dispoziție atât în sediul din satul Dobroești cât și în punctul de lucru din satul Fundeni câte un funcționar public din cadrul Serviciului Contabilitate, Taxe, Impozite Locale, Executări Silite și Autorizări Transport, drept urmare veți putea solicita, sau realiza următoarele:
Persoane fizice sau juridice
- Depunerea cererii pentru obținerea unui certificat fiscal sau eliberarea acestuia în funcție de caz;
- Depunerea declarațiilor fiscale de înscriere pe rol a bunurilor dobândite în proprietate (imobiliare sau mijloace de transport);
- Depunerea solicitării pentru scoatere de pe rol a unui bun proprietate personală (imobiliare sau mijloace de transport);
- Achitarea amenzilor;
- Achitarea taxelor și impozitelor locale;
- Încasarea taxei pentru eliberarea cărților de identitate;
- Depunerea cererilor însoțite de documentația corespunzătoare pentru obținerea Acordului de Funcționare;
- Eliberarea Acordurilor de Funcționare;
Funcționarii publici ai Primăriei Comunei Dobroești vă pot oferii deasemnea și diverse lămuriri sau informații cu privire la situația roului fiscal, etc.
Leave a Reply